Statul român, ucigașul propriilor cetățeni ASASINAREA A 16 DEȚINUȚI DOBROGENI (II)

Articol scris de dl. Constantin Cumpănă, publicat în ziarul ,,Timpul,, în 11.04.2016

http://timpul.info/articol/14288/statul-roman-ucigasul-propriilor-cetateni-asasinarea-a-16-detinuti-dobrogeni-ii.html

Motto:
Lumea nu se va sfârși din cauza celor care fac rău,
ci din cauza celor care se uită și nu fac nimic. (Albert Einstein)

Lotul 3 de deținuți dobrogeni

„Mișcarea de rezistență” a fost descoperită și destructurată de Securitate, respectiv căpitanul (în acea vreme) Nicolae Doicaru (fost legionar, ajuns general de Securitate, a îndeplinit funcția de director al D.I.E – Direcția de Informații Externe a Securității Statului în perioada 1959-1978, superiorul direct al lui Ion Mihai Pacepa, cel care, în 1978, a trădat România și a fugit în S.U.A.).
În anul 1949, având gradul de căpitan, Nicolae Doicaru a fost numit în șef al Direcției Regionale de Securitate Constanța, funcție în care s-a remarcat prin ferocitatea regimului impus deținuților politici de la Canalul Dunăre-Marea Neagră, pe mulți nevinovați acuzându-i de sabotaj și trimiși apoi în fața plutonului de execuție.
A fost implicat direct în organizarea, urmărirea, arestarea și asasinarea partizanilor din Dobrogea (anul 1949), coordonând apoi (alături de Nicolae Ceaușescu) reprimarea românilor care s-au împotrivit colectivizării). Avansat la gradul de maior, criminalul Nicolae Doicaru s-a implicat în anchetarea muncitorilor, pe unii dintre aceștia, în urma anchetelor și torturilor la care i-a supus, deși erau nevinovați, trimițându-i în judecată, fiind condamnați la moarte și executați.
Arestarea membrilor „Mișcarea de rezistență” (Gogu Puiu murise în vara anului 1949, în timpul unei confruntări cu trupele de Securitate), dar și a unora dintre cei care i-au sprijinit, a dus la judecarea acestora, scop pentru care arestații au fost împărțiți în șase loturi. În majoritatea cazurilor, în urma proceselor, au fost pronunțate sentințe cu pedepse foarte grele: 15 ani de închisoare, închisoare pe viață, condamnări la moarte.
Lotul nr. 3 a fost format din 29 de arestați, aceștia provenind dintre cei care doar au sprijinit pe combatanții din „Mișcarea de rezistență”, bărbați căsătoriți, cu copii, fără opțiuni politice, posesori de pământ și animale, căruțe, case și grajduri, în majoritate țărani, ocupați cu munca la câmp sau în pădure.
Cei 29 de arestați din Lotul 3 au fost considerați mai puțin importanți, decât cei din primele două loturi, motiv pentru care, în cazul lor, pedepsele au fost mai mici: de la 4 ani de închisoare până la muncă silnică pe viață. S-a avut în vedere că nici unul dintre cei 29 nu a fost refugiat în pădure și nu s-a confruntat cu trupele de securiști, ci doar a sprijinit pe combatanții din „Mișcarea de rezistență”.
În luna decembrie a anului 1949, după ce au fost anchetați și torturați, judecați și condamnați, au fost transferați din Constanța la închisorile din Aiud și Gherla, apoi la închisoarea din Timișoara.
Ceea ce nu știau condamnații era faptul că soarta lor fusese pecetluită la cel mai înalt nivel al Ministerului de Interne al Republicii Populare România, atunci când, în vara anului 1949, într-o ședință secretă, la care au participat Teohari Georgescu (ministru al M.I. între anii 1945-1952), Marin Jianu (ministru adjunct al M.I.),Gheorghe Pintilie (sau Timofei Bodnarenko, cunoscut cu porecla Pantiușa, general de Securitate, care a condus Direcția Generală a Securității Poporului între anii 1948-1963) și Alexandru Nicolschi (născut Boris Grünberg, general, spion sovietic și șef al Securității, care a avut funcțiile de subdirector general al Direcției Generale a Securității Poporului, între 1948-1953, și secretar general al Ministerului Afacerilor Interne, între 1953-1961), s-a luat decizia ca toți deținuții condamnați, care făcuseră parte din grupurile de rezistență anticomunistă și care primiseră pedepse de peste 15 ani de închisoare, să fie și ei executați extrajudiciar, în condiții cât mai discrete!

Motivul acestei decizii a fost acela că se pronunțaseră deja prea multe condamnări la moarte și opinia publică internațională făcea presiuni ca România să înceteze execuțiile celor condamnați la sentința capitală. Soluția găsită și aplicată de Statul român-criminal a fost să se continue represiunea asupra tuturor românilor care se opuneau „zorilor și binefacerilor comunismului“, iar condamnările la moarte să fie executate… cu cât mai mare discreție, la ceas de noapte și în locuri rămase necunoscute.
De menționat că, în anul 1950, numărul celor care se încadrau criteriului de condamnare la peste 15 ani de închisoare, urmând să fie asasinați, era de circa 70 de personae condamnate, dintre care 13 făceau parte dinLotul 3 al luptătorilor dobrogeni (mai existau lotul lui Spiru Blănaru din Teregova – 6 persoane, lotul maiorului Nicolae Dabija din zona Cluj – 13 persoane, și arestații dobrogeni din loturile 1 și 2, deținuți la Pitești – 16 persoane).

Sentința

Documentul (vezi galeria foto) poartă nr. 557/ 24 octombrie 1949, conține 19 pagini și este emis de Tribunalul Militar Constanța, care l-a condamnat pe Pițigoi Ioan la 15 ani muncă silnică și 7 ani degradare civică pentru „uneltire contra ordinii sociale și deținere ilegală de munițiuni“ plus 2 ani de închisoare corecțională și la plata a 4.000 lei amendă penală „pentru delictul de deținere ilegală de munițiuni“:
8. Pițigoi Ion declară că a fost recrutat în mișcarea de rezistență condusă de Gogu Puiu, prin Ion Mușat, în luna martie 1949, la care a fost la ședință, împreună cu Negroiu D., Constantin Tudoran, Mușat C., Mușat D., Mușat Costea, Ion Gavrilă și alții, care încă nu sunt arestați; cu această ocazie el anunță că are o ladă cu muniție și cotizează cu 500 lei.
În ședința publică declară că a fost adus cu forța la ședință pentru a da cartușele pe care el le găsise în anul 1944 și le îngropase, fiindu-i frică să le predea autorităților, deși era militar activ atunci.
La percheziția domiciliară i s-a găsit o ladă cu 795 de cartușe ZB, așa cum se arată în pr. verbal, fila 102 (fila 102-108 vol. I și fila 60 vol. 2).
Tudoran Constantin îl arată că a fost adus cu forța la ședință de către I. Mușat, pentru a spune unde are muniția despre care ei aflaseră că o ține ascunsă din anul 1944, dar că, odată întrebat, a promis că o dă.“

Sentința a fost atacată cu recurs de majoritatea condamnaților din Lotul 3, dar cererile au fost respinse la data de 6 aprilie 1950 (Decizia nr. 858, Dosar nr. 2813/ 1950). Evident, instituția recursului a fost una formală, cei condamnați știind dinainte că nu au nicio șansă de a mai schimba ceva în sentințele inițiale.
Cinismul și ticăloșia autorităților au fost și rămân incredibile și inimaginabile: la data pronunțării în privința recursurilor, 13 deținuți din Lotul 3 erau deja asasinați, crimele având loc în data de 9/ 10 martie 1950!!!
De la închisoarea militară din Constanța, Pițigoi Ioan a fost transferat (24 decembrie 1949) la închisoarea Gherla (dosar 3926/ 1949), apoi la cea din Timișoara (cf. proces-verbal nr. 3421/ 24 februarie 1950).

Este interesant de menționat că procesele verbale de transfer al deținuților din Lotul 3 către penitenciarul din Timișoara nu sunt semnate de niciunul dintre aceștia, în timp ce documentele de transfer al deținuților din același Lot 3 către penitenciarul din Aiud au fost semnate de deținuți!
Pe Fișa Matricolă Penală (originalul se află la Administrația Națională a Penitenciarelor, fosta D.G.P.) a lui Pițigoi Ioan, document completat de Penitenciarul Gherla, apar scrise precizări extrem de importante:

„10 martie 1950 – Predat Direcției Regionale a Securității Poporului Timișoara – Decedat.
10 martie 1950 – Decedat, înregistrat la Spitalul Oraș Timișoara, nr. 117/ 1957“.

Din aceste înscrisuri reiese clar că la data de 10 martie 1950, deținutul Pițigoi Ioan a fost preluat de asasinii Securității de la închisoarea Gherla, fiind ucis în aceeași zi!
Actul de moarte nr. 117 a fost emis la data de… 14 august 1957 (!).
Până în anii 1957 – 1958 nu s-a mai știut absolut nimic despre Pițigoi Ioan.

ÎN EPISODUL URMĂTOR: Asasinatele. Serviciul 4 „Bande“ – comando-ul de ucigași al Miliției. „Am luat hotărârea de a-i băga în groapă așa, cu cătușe cu tot“.

 

Statul român, ucigașul propriilor cetățeni ASASINAREA A 16 DEȚINUȚI DOBROGENI (I)

Articol scris de dl. Constantin Cumpănă, publicat în ziarul ,,Timpul,, în 10.04.2016

http://timpul.info/articol/14276/statul-roman-ucigasul-propriilor-cetateni-asasinarea-a-16-detinuti-dobrogeni-i.html

Motto :

Lumea nu se va sfârși din cauza celor care fac rău,
ci din cauza celor care se uită și nu fac nimic. (Albert Einstein)

S-au împlinit 66 de ani de la data de 10 martie 1950, când Securitatea română a asasinat 16 deținuți politici, originari din regiunea Dobrogea, la scurt timp după ce aceștia au fost transferați din închisoarea din Constanța în închisorile din Aiud, Gherla și, ulterior, la Timișoara.

 Despre aceste crime am semnat un material în cotidianul „Telegraf“ nr. 15 (259) din 26 ianuarie 1993, după vizita la redacție a d-lui Constantin Pițigoi, fratele lui Ioan Pițigoi, unul dintre cei asasinați.
După 23 de ani de la publicarea acestui material, am fost contactat de Luana Constantin, nepoata de soră a celui asasinat de Securitatea română, în prezent avocată, care mi-a mărturisit cele două aprige dorințe ale sale: aceste crime să fie cunoscute de câți mai mulți oameni, să afle răspunsurile la tot atâtea necunoscute despre tenebroasa, malefica și criminala activitate a Securității române din perioada anilor 1950 – 1965, respectiv de ce au fost uciși deținuți condamnați doar la închisoare, nu la moarte, unde au fost îngropate trupurile lor.
Multe dintre aceste întrebări vor rămâne, însă, fără răspunsuri, unele pentru totdeauna, fie pentru că dovezile sunt încă secretizate în arhive, fie pentru că urmele au fost șterse de Securitate.
Puținii martori care mai trăiesc și au avut contacte (directe sau indirect) cu asasinatele fie nu își mai amintesc nimic, fie sunt dezinteresați sau încă le este teamă, pentru că spectrul Securității, frica indusă de aceasta și mâna ei ucigașă au făcut arc peste timp și îi înspăimântă și astăzi.
Nu voi aborda întregul caz, care, în fondul său, înseamnă sute și sute de file de dosare, fotografii, documente, mărturii, articole deja publicate și alte dovezi ale ororilor comuniste din acele vremuri, ci mă voi opri doar la cazul celui care a fost PIȚIGOI IOAN.
Faptul că acesta va „vorbi“ și va dovedi peste timp, dintre coperțile unor dosare și despre toți cei 16 martiri dobrogeni, despre tragica noapte de 9/ 10 martie 1950, rămâne la condeiul și harul investigatorului de a vă reda cazul și la puterea cititorului de a-l înțelege.
Doresc să lămurim un aspect încă de la început: Securitatea a fost o instituție a Statului român, deci, pe cale de consecință, Statul român și-a hăituit, arestat, umilit, batjocorit, torturat și asasinat propriii cetățeni.
Cazul nu este singular și nici izolat, dacă ne referim doar la istoria recentă a țării, respectiv evenimentele din decembrie 1989 și mineriadele. Altfel spus, Statul român, prin instituțiile sale de forță – Poliția, Jandarmeria, Armata – practică consecvent asasinarea propriilor cetățeni.

                                                             •••

PIȚIGOI Ioan, cetățean român, s-a născut la 26 octombrie 1923, în comuna Saraiu, județul Constanța, din părinții Elena și Ion Pițigoi, care dețineau 100 de ha teren arabil și circa 700 de oi. Au fost cinci copii la părinți, trei băieți și două fete.
Semnalmente – înălțime: 1,65 m, fruntea: lată, gura: normală, bărbia: ovală, ochii: căprui, părul și sprâncenele: castanii, studii: 4 clase; ocupația: plugar, originea socială: chiabur, stagiul militar: Regimentul 13 Artilerie, contingent: 1945, gradul: fruntaș.
Familia își amintește de el că era un bun organizator și administrator al gospodăriei, iubea și vorbea cu animalele, era un bărbat frumos, harnic, vesel și iubitor de viață (la hore, în sat, juca toate fetele), cu o voce superbă, iubit de cei dragi și de oameni.
În anul 1945, Pițigoi Ioan s-a căsătorit cu Maria Brașoveanu și au avut doi copii (1 fată și 1 băiat).
În martie 1949, conform Decretului 83/ 1949, părinții și trei dintre frații săi minori au fost strămutați din comuna Saraiu și li s-a stabilit domiciliu forțat în orașul Râmnicu Sărat (până în 1964).

Arestarea

Tragedia celor 16 martiri dobrogeni a debutat în anul în anul 1948, când, în Dobrogea, a fost înființată„Mișcarea de rezistență” – o organizație anticomunistă, condusă de legionarii Gogu Puiu și frații Dumitru și Nicolae Fudulea. Scopul acestei mișcări era rezistența și lupta împotriva comunismului, în condițiile în care românii erau profund nemulțumiți și afectați grav de ticăloșia comuniștilor: falsificarea alegerilor din 1946, colectivizarea forțată, confiscarea averilor, deportări și persecuții inimaginabile.
Pe fondul acestor nemernicii ale bestiilor comuniste și ale monstruosului aparat de represiune, organizat și utilizat de Statul român împotriva propriului popor, mulți români s-au alăturat acestei mișcări și i-au sprijinit pe combatanții refugiați în păduri cu bani, haine, alimente și informații, dar și cu arme și munițiile aferente (rămase din războiul recent încheiat).
Destructurarea Mișcării de rezistență a fost făcută de Securitate, fiind lesne de înțeles că toți cei care au fost arestați au fost torturați cu sălbăticie, pentru a li se se smulge mărturisiri despre ceea ce știau și ceea ce… nu știau! Este foarte posibil ca, în urma torturilor, unii dintre arestați să fi făcut mărturisiri complete, ajungându-se astfel (și) la Pițigoi Ioan.
Pițigoi Ioan a fost arestat la 14 iulie 1949 și a făcut parte din Lotul 3 (29 persoane) de judecată a celor care au făcut parte din Mișcarea de rezistență armată din Dobrogea.

   Maria (Merica) Constantin, soră: – „Îmi amintesc și acum o zi ploioasă de primăvară a anului 1949, când o fetiță de 8 ani este ridicată de brațele puternice ale fratelui mai mare și dusă la școală pe un cal. A fost ultima dată când l-am văzut în viață… Am sperat zile și nopți în șir că această imagine va reveni și în realitate, dar în locul lui a «venit» un certificat de deces pe care era înscrisă tot o zi de primăvară: 10 martie 1950. Îți mulțumesc pentru tot, frățiorul meu drag“.

    Constantin Pițigoi, frate: – „Ultima imagine cu fratele meu este de acasă, din Saraiu, când și-a îmbrățișat soția și copiii. Ne-am îmbrățișat și noi. Mi-a spus să am grijă de gospodărie, să-l ajut pe socrul lui că e treabă multă. După ce a plecat cu mașina Securității, am găsit în poartă batista lui Ionel. Probabil că a vrut să-și șteargă lacrimile, că plângea, și posibil să nu fi fost lăsat. Sau poate a lăsat-o special ca amintire… Nu mai știe nimeni ce s-a întâmplat cu acea batistă. Am fost ultimul din familie care l-a văzut în viață“.

În malaxorul anchetelor Miliției și Securității

La data de 11 august 1949, Pițigoi Ioan a intrat în anchetelor specifice ale Miliției și Securității.
Conform declarației scrise, el mărturisește:

(…) Am luat legătura cu organizația subversivă la data de 20-25 martie a.c., la care tot în acel timp am intrat în această organizație subversivă cu 500 lei, dându-i lui Jean Topoleanu ce făcea parte din organizație.
Ca armament am avut o ladă de cartușe ce urma să le dau imediat organizației noastre subversive la propunerea lui Ion Mușat, fapt ce nu s-a întâmplat. Ca planuri aveam de a răsturna regimul de democrație populară, fapt ce nu era reușit, misiunea organizației noastre era următoarea: de a organiza, de a recruta membri în organizația subversivă, de a colecta armament, bani și de a face acțiuni de sabotaj. Acestea cunosc eu din misiunile ce mi le-a trasat organizația subversivă.
Am luat parte la ședințe subversive ce s-au ținut la 1 aprilie în casa lui Ion Mușat și unde au participat următorii (…), ședința având caracter antidemocrat. Am discutat de felul cum sunt organizați cei din pădurea Babadag și că au legătura cu ei din munți și că sunt trimiși din pădure pentru ca noi, ce făceam parte din organizația respectivă, să organizăm mai departe grupul subversiv. Legăturile le avea prin curier, aducându-ne la cunoștință felul cum se desfășoară activitatea organizației subversive din pădure (…)“.
Lecturând cu atenție, inclusiv „printre rânduri“, și sesizând anumite modalități și subtilități de exprimare, se înțelege limpede că declarația a fost dată sub amenințare și a fost dictată de „organul de anchetă“.
La aceeași dată, Pițigoi Ioan a semnat o declarație potrivit căreia consimte „de bună voe să mi se facă percheziție domiciliară de către organele de Securitate“.
În urma percheziției a fost găsită îngropată o ladă (din lemn) de muniție ce conținea 785 cartușe de armă tip ZB.
Potrivit informațiilor primite de la Luana Constantin, nepoată, Pițigoi Ioan avusese o armă (nu se știe de unde, nici ce tip era), pe care el o aruncase în Dunăre, posibil după ce aflase că au fost arestați consătenii săi Tudoran Constantin și Negroiu Dumitru.
Într-o altă declarație, datată 12 septembrie 1949, Pițigoi Ioan menționează:
(…) lada cu cartușe ZB, care s-a găsit îngropată la mine la târla de oi, o am din anul 1944 de la o unitate românească, care a stat la marginea satului. Subsemnatul am luat-o și am îngropat-o cu scopul de a ține-o și, într-un eventual război contra Rusiei, o scoteam și o dădeam acelora care luptau contra Rusiei și a țărilor cu democrație populară. Totuși, vorbisem cu Ion Mușat ca lada cu cartușe să o dăm bandelor teroriste (…).
Este evident că organele de anchetă își urmăreau cu consecvență scopul, acela de a condamna la sentințe grele pe toți cei care se opuneau regimului de democrație populară și unelteau împotriva acestuia.

În episodul următor: Lotul 3 de deținuți dobrogeni. Sentința de condamnare.

Nu lăsați amintirile să se piardă ! (1)

R 3

Nicolae Roşculeţ

R 1

Poză din anii ’40 – primul din stânga, Nicolae Roşculeţ – deţinut politic în lotul 3 Dobrogea, născut 1919 – mort 9/10 martie 1950 Timişoara.

R 2

Poză din anii ’40 – primul din stânga, Nicolae Roşculeţ – deţinut politic în lotul 3 Dobrogea, născut 1919 – mort 9/10 martie 1950 Timişoara.

T 3

Familia Tomoșoiu

T 2

Stânga – Gheorghe Tomoșoiu

T 1

Gheorghe Tomoșoiu – născut 13 aprilie 1907, com. Rahmanu, jud. Tulcea. Deținut politic lotul 3 Dobrogea . Ucis 9/10 martie 1950 la Timișoara.

P 1

Ion Pițigoi – născut 26 octombrie 1923 Saraiu, jud. Constanța. Deținut politic lotul 3 Dobrogea. Ucis 9/10 martie 1950 la Timișoara.

P 2

Ion Pițigoi , alături de părinți și cele două surori (o parte din familie).

P 4

Ion Pițigoi cu soția.

P 3

De la stânga la dreapta : al doilea – Dumitru Negroiu, născut 8 octombrie 1910 Plopii Slătinești, jud. Teleorman, deținut politic lotul 3 Dobrogea. Ucis la 9/10 martie 1950 la Timișoara. Ion Pițigoi – al patrulea, din stânga.

Mulțumesc pe această cale familiei Roșculet Marius și doamnei Pavel Dumitrița , pentru că mi-au încredințat aceste fotografii !

Celor care cunosc câte ceva despre membrii lotului 3 Dobrogea, în special despre cei uciși în 10 martie 1950, le adresez rugămintea de a nu lăsa amintirile sa se piardă !

Numele celor uciși în 10 martie 1950 : Manea Duțu , Nicolae Dobromir, Ioan Filip, Gheorghe Gușiță, Alexandru Gogu Constantin Lache , Iordan Nicolau , Dumitru Negroiu, Ion Pițigoi, Nicolae Roșculeț , Stere Stercu , Constantin Tudoran, Ioan Topîrceanu, Gheorghe Tomoșoiu, Gheorghe Tofan, Marin Cenușe.

Această prezentare necesită JavaScript.

Această prezentare necesită JavaScript.