Statul român, ucigașul propriilor cetățeni ASASINAREA A 16 DEȚINUȚI DOBROGENI (III)

Articol scris de dl. Constantin Cumpănă în ziarul ,,Timpul,, 12 aprilie 2016.

http://timpul.info/articol/14301/statul-roman-ucigasul-propriilor-cetateni-asasinarea-a-16-detinuti-dobrogeni-iii.html

Motto:
Lumea nu se va sfârși din cauza celor care fac rău,

ci din cauza celor care se uită și nu fac nimic. (Albert Einstein)

Asasinatele. Serviciul 4 „Bande“ – comando-ul de ucigași ai Miliției

Asasinarea celor care s-au opus regimului comunist și au comis infracțiunea de „uneltire contra ordinii sociale“, a fost executată de un veritabil pluton de execuție, condus de Eugen Alimănescu – maior de Miliție (vezi galeria foto), ajutat de Zoltan Kling – maior de Securitate.
Eugen Alimănescu, maior de Miliție, 7 clase, fost interlop, infractor, informator al Poliției, fost comisar între anii 1945-1947, membru P.C.R. A fost cunoscut și mediatizat ca „un mare justițiar“ în lupta cu lumea interlopă bucureșteană (devenise celebru pentru faptul că îi provoca pe bandiți să scoată pistolul, pentru a-i putea lichida „în legitimă apărare“), în fapt, legenda sa fiind un fals grosolan.
Alimănescu s-a mai făcut remarcat în urma participării sale (alături de Securitate) în acțiunile de anihilare a rezistenței anticomuniste din munți, când a dovedit o mare ferocitate prin utilizarea torturii (cazul grupului Toma Arnăuțoiu, cazul Matilda Jubleanu, cazul Gherman Pântea).
Cariera ucigașului a luat sfârșit în anul 1951, când, pentru abuzurile sale, a fost condamnat la închisoare, actul de deces purtând data anului 1958.
Există informații că ar fi fost aruncat din tren, posibil ca victimă a unui asasinat la comandă politică. Regizorul Sergiu Nicolaescu l-a avut ca model pentru comisarul Moldovan/ Miclovan, alături de comisarul Gheorghe Cambrea, în filmele artistice Cu mâinile curate, Ultimul cartuș, Un comisar acuză, Revanșa.
Zoltan Kling – maior de Securitate, fost geamgiu, membru P.C.R., un ucigaș sadic, rămas celebru pentru plăcerea patologică de a-și tortura victimele, considerat cel mai temut anchetator. A trecut în rezervă la 30 decembrie 1954 cu gradul de lt. colonel. În anul 1970 a murit – complet nebun – în Secția de Neuropsihiatrie a Spitalului din Lugoj.

„Am luat hotărârea de a-i băga în groapă așa, cu cătușe cu tot“

Eugen Alimănescu (declarație postată în „România eternă“ din 16 ianuarie 2016):
„Toți cei 16 au fost aduși, de la Penitenciarul Timișoara, la Lugoj. Am hotărât să-i împușcăm în două serii de câte opt. Execuția a decurs foarte bine, însă la a doua serie a mers mai greu, căci pe cei opt i-au adus cu cătușele nituite și nu am putut să le scoatem, căci nu aveam scule. Muncind la ele, am ajuns la ora 5 – 6 dimineața și, cum începuse să se lumineze de ziuă și circulația pe șosea se îndesea, am luat hotărârea de a-i băga în groapă așa, cu cătușe cu tot, garantându-mi Kling că va lua el măsuri ca cineva să supravegheze să nu dea cineva peste ei.
Lucrul acesta a uitat să-l facă, iar niște țărani dăduseră peste gropi, însă s-au luat măsuri ca nimeni să nu știe despre ce este vorba. Cadavrele au fost mutate de acolo, după ce, împreună cu oamenii mei, am făcut să dispară și cătușele de la picioare. Erau opt țărani din Săceni (…) când au auzit împușcăturile. Speriați, au povestit cele întâmplate (…). Au desfăcut prima groapă, iar mortul avea cătușe la mâini și picioare. Imediat au anunțat Miliția din Lugoj, care nu avea cunoștință de crima petrecută (…)“.

      Gheorghe Petrov, expert în investigații speciale la Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (declarații postate în „România eternă“ din 16 ianuarie 2016): –

      „(…) Timp de trei zile locul a fost păzit de Securitate, iar echipa lui Alimănescu a desfăcut toate cătușele, apoi au reînhumat victimele. Țăranii au fost apoi obligați să vină cu lopeți ca să dezgroape opt din cele 16 cadavre, pe are le-au încărcat în camioane și le-au reînhumat în fostul cimitir al săracilor de pe drumul Jabărului (…). În urma investigației de teren am reușit să stabilesc cu aproximație locul execuției din Dealul Ciura, în pădurea de lângă șoseaua ce leagă Lugojul de comuna Traian Vuia, în sectorul bornei care indică km 14 de la Lugoj, în acea zonă aflându-se undeva și gropile comune unde încă mai zac osemintele a cel puțin 15 oameni (…). 

La un moment dat, în anul 1997, Parchetul Militar a și deschis un dosar penal în această cauză. Din păcate, în 2014, cea mai mare parte a martorilor, inclusiv cei care au fost audiați în acel dosar, nu mai erau în viață. După părerea mea, dacă atunci exista o voință fermă pentru aflarea adervărului din partea autorităților competente ale statului, alta ar fi fost situația. S-ar fi cunoscut, încă de atunci, cine au fost criminalii, cum s-au săvârșit aceste omoruri și, ce este mai important pentru mine, unde au fost îngropate cadavrele vitimelor“. 

Cei 13 dobrogeni condamnați din Lotul 3 au fost transferați de la închisorile în care își așteptau sentințele de la recurs, încă nepronunțate la data asasinării lor (!), la Penitenciarul Timișoara, cu scopul de a fi anchetați din nou, pentru că, în graba procesului, anchetarea lor ar fi fost prea sumară.
În noaptea de 9/ 10 martie 1950, victimele au fost scoase din închisoarea din Timișoara, transportate cu mașina la Lugoj și împușcate pe Dealul Ciura, în pădurea de lângă șoseaua ce leagă Lugojul de comuna Traian Vuia, în sectorul bornei care indică km 14 de la Lugoj.
Deținuții asasinați au fost îngropați superficial și în mare grabă (nici măcar nu le-au fost scoase cătușele cu care erau legați unii de alții!) într-o groapă comună. Groapa comună în care au fost aruncate trupurile celor uciși mișelește a fost descoperită în luna februarie 1951, de câțiva localnici.
Documentele de deces (numite „Acte de moarte“, numerotate de la 109 la 124) au fost trimise familiilor/ rudelor după 7 (șapte) ani, abia în 1957!
Potrivit acestor acte, moartea celor uciși a survenit în aceeași zi (10 martie 1950), cauzele deceselor fiind diverse: infarct, TBC, insuficiență respiratorie, etc!).

Precizare: În Lotul 3, în afară de cei 13 deținuți dobrogeni, mai apar încă trei nume, acestea fiind ale unor oameni care fuseseră condamnați în alte procese. Nu se cunoaște cu certitudine dacă și aceștia au fost sau nu executați tot atunci, pe Dealul Ciura, împreună cu ceilalți 13 dobrogeni. De exemplu, Ion Constantinescu a murit în timpul anchetelor, în urma torturilor din închisoare (familia acestuia a primit acasă două certificate de deces: unul cu data de 28 februarie 1950, al doilea cu data de 10 martie 1950; data corectă a decesului, 28 februarie 1950, a fost confirmată abia în noiembrie 1965, în urma unei hotărâri judecătorești!).

ÎN EPISODUL URMĂTOR: Lista cu numele dobrogenilor uciși pe Dealul Ciura. Actul de moarte. Statul român habar nu avea unde sunt închiși deținuții condamnați. Lacrimi de sus, din cer. Întrebări care se pun, răspunsuri care nu s-au dat. În loc de încheiere, dar nu SFÂRȘIT!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s